Descoperă detaliile legate de sistemul Montessori și viziunea acestuia.
Care este viziunea Pedagogiei Montessori?
Viziunea Montessori este de a sprijini copiii în dezvoltarea lor naturală, ajutându-i să devină adevărați agenți ai schimbării în societate, care să creeze o lume dominată de pace și de armonie.
Care este misiunea Pedagogiei Montessori?
Pedagogia Montessori crede în unicitatea copilului și într-o dezvoltare cât mai naturală, într-un mediu educațional iubitor și propice nevoilor individuale, capacităților sale naturale și particularităților de vârstă, care să asigure libertatea și să faciliteze obținerea independenței copilului, fără intervenții inoportune sau artificiale.
Metoda Montessori are trei puncte cheie: este centrată pe copil, pe nevoile sale și pe particularitățile de vârstă și pe activitatea liberă a copilului; educatorul trebuie să însoțească și să ghideze copilul în activitatea de învățare, fără a interveni în mod artificial; iar un mediu propice, ordonat și stimulant va ajuta dezvoltarea naturală și armonioasă a copilului.