O oră și-un pic pentru fiecare dintre noi și pentru noi toate
Mămicile de la grădinița și creșa Hand in Hand au fost invitate de către echipă la o celebrare diferită a zilei noastre de 8 Martie. În avans. Pentru că știm. Trăim atât de multe momente care au nevoie să se întâmple „pe ceas”, încât noi am vrut să oferim în dar câteva momente de… răgaz.
Împreună, ne-am bucurat de o oră și-un pic pentru fiecare dintre noi și pentru noi toate. Și ni s-a alăturat un invitat special, Bianca Mereuță, fondator al comunității Ce le citim copiilor și fondator al Casei Editoriale Signatura.

Îi mulțumim mult, mult Biancăi pentru dialogul despre conectare părinte-copil prin carte, susținut pentru noi.
Printre recomandările sale, s-au numărat cititul de poezii copiilor noștri mici, cărți cu ilustrații și de la aceste ilustrații, pornit un dialog părinte-copil. Bianca a încurajat ritualul de conectare prin citit înainte de somn și, bineînțeles, și pe parcursul zilei, atunci când se poate.

A fost o seară în care s-a discutat cu drag despre cărți frumoase, ilustrații și despre legătura părinte-copil, despre planurile fiecărei mame pentru această primăvară, care să include timp de calitate alături de propriul copil.
Găzduiți cu drag de către prietenii noștri de la Meron Gallery, acest dialog a fost însoțit de cafea, fursecuri, prosecco și povești.
Mulțumim tuturor care ați venit și tuturor celor care ați fost cu gândul la noi!

#GrădinițaHandInHandMontessori
#CreșaHandInHandMontessori
Articol scris și editat de către Ana Ioaneș & Teodora Ola